Filtre rutiere şi puncte fixe dispuse pe raza judeţului Suceava pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava desfăşoară în această perioadă acţiuni pentru prevenirea şi combaterii ilegalităţilor în domeniul silvic, dar şi pentru depistarea transporturilor ilegale de material lemnos şi pomi de Crăciun. Numai în două zile, un număr de 161 de poliţişti, jandarmi şi specialişi din cadrul Direcţiei Silvice şi Gărzii Forestiere au fost implicaţi în activităţi de prevenire şi combatere a delictelor silvice. În cadrul acestor acţiuni sunt instituite filtre rutiere pe drumurile publice care vizează controlul circulaţiei materialului lemnos pentru a se stabili dacă se respectă prevederile legale în vigoare şi verificarea legalităţii documentelor de provenienţă şi însoţire a materialului lemnos şi a pomilor de Crăciun.

Acţiunile sunt coordonate la nivel naţional şi se desfăşoară pe raza întregului judeţ, în colaborare cu angajaţi ai Gărzii Forestiere, Direcţiei Silvice, şi lucrători de jandarmi.

Conform unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Suceava, zilnic sunt instituite 5 puncte fixe de control pe raza judeţului, acţionându-se în sistem integrat împreună cu lucrători de jandarmi dar şi specialişti ai Direcţiei Silvice. De asemenea, la nivelul fiecărei subunităţi sunt organizate filtre în trafic pe toată perioada zilei.

În plus, două echipe mobile formate din poliţişti din cadrul Biroului Delicte Silvice şi specialişti ai Gărzii Forestiere monitorizează traseele de deplasare uzitate în mod frecvent de transportatorii de material lemnos.

Acţiunile au ca principal rol creşterea vizibilităţii organelor de control şi descurajarea activităţilor ilicite în domeniul silvic, dar şi verificarea, identificarea şi sancţionarea celor care nu respectă legislaţia în domeniu.

Acţiunile poliţiştilor sunt sprijinite şi de activişti de mediu şi persoane care au dat dovadă de spirit civic semnalând suspiciuni privind transportul de material lemnos pe drumurile publice, reacţia fiind una promptă şi efectuându-se verificări în fiecare situaţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.