Poliţia verifică respectarea interdicţiei de circulaţie a persoanelor în afara locuinţei în intervalul orar 23:00—05:00

Echipajele de poliţie, poliţie locală şi jandarmerie aflate în serviciu pe raza judeţului Suceava, verifică modul…

Concursuri pentru încadrări din sursă externă, la biroul pentru protecția animalelor

Persoanele care își doresc o carieră în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Suceava – Biroul pentru…

Se verifică modul de respectare a interdicțiilor impuse în condițiile stării de alertă

În acest weekend, în condițiile apropierii Sărbătorilor de Iarnă, au fost intensificate activitățile de verificare a…

Peste 75 % din localitățile din judeţ sunt în zona verde, cu incidenţa cazurilor de Covid sub 1,5 la mie

Județul Suceava avea înregistrate, duminică, 1.163 cazuri de infecție Covid -19 în evoluție. Din cele 114…

Universitatea „Ștefan cel Mare” a câştigat 2 proiecte finanţate pentru cooperarea ştiinţifică româno- belgiană

În cadrul competiției de proiecte pentru cooperarea științifică între România și Belgia, care s-a desfășurat în…

A fost semnat un contract de finanţare cu fonduri europene şi guvernamentale de de 5,8 milioane lei

La mijlocul lunii decembrie, a fost semnat contractul de finanţare cu fonduri europene şi guvernamentale, pentru…

Preșcolarii din Fălticeni, „Călători în lumea cunoaşterii”

Joi, 17 decembrie, în cadrul Proiectului „Generaţia TehnoWorld”, la Grădiniţa cu Program Prelungit „Pinocchio” din Fălticeni…

Staţiunea Vatra Dornei nu se închide !

????????, ??? ???, ?? ????????? ???̗?, ?? ????????? ???????????? ????????̆?̗?? COMUNICAT DE PRESĂ Primăria Municipiului Vatra…

Spitalul Judeţean Suceava, printre spitalele unde vor ajunge primele doze de vaccin împotriva Covid-19

Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV) a făcut cunoscută lista celor…

„Scenariul roșu” pentru comuna Sadova și „galben” pentru comuna Putna

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Suceava a decis introducerea de restricții în comunele…

O nouă premieră a Teatrului Birlic

Marți, 22 decembrie , de la ora 18, la Sala „Draga Olteanu Matei”, Teatrul Birlic Fălticeni…

„Prin colinde românești, diasporei dăruiești”

Muzeul de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni vă invită să luați parte, prin intermediul rețelei de…

Repartiția elevilor jandarmi din promoţia decembrie 2020

În ziua de 15 decembrie 2020, elevii seriei februarie-decembrie 2020 au absolvit cursurile Școlii  Militare de…

Editia 2020 a conferinței internaționale Student în Bucovina, organizată pe 18 decembrie

Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează cea de-a IX-a…

Să ”brodăm” frumusețile istoriei la Cetatea de Scaun a Sucevei

Lansăm un nou proiect de educație muzeală. Broderii pe veșminte, manuscrise și stindarde ale voievozilor din…

Expoziție la Muzeul de Istorie cu fotografiile cele mai bune de la Salonul Internațional de Artă Fotografică Bucovina Mileniul III (2016-2019)

Până pe 15 ianuarie, la Muzeul de Istorie din Suceava pot fi vizionate 50 de lucrări…

Rezultatele controalelor din secțiile ATI

În vederea prevenirii și reducerii riscului de manifestare a unor situații de urgență, similare incendiului din…

Înainte de Crăciun, jandarmii montani au readus zâmbetele pe chipul unor copii

Pe lângă misiunile cotidiene, de patrulare și menținere a ordinii și siguranței publice pe traseele turistice…