Pensii 2021: Contribuţiile lunare pentru asigurați cresc din această lună.

Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a anunţat că toate veniturile asigurate înscrise în contractele de asigurare socială al căror nivel se situează sub nivelul salariului minim se vor modifica, prin notificarea asiguratului. De asemenea, odată cu majorarea salariului minim brut pe țară a crescut și suma pentru cumpărarea retroactivă a vechimii.

Având în vedere că, potrivit legii, contribuţia pentru pensii este de 25% din salariul brut, înseamnă că aceasta se va majora de la 558 de lei (prin rotunjirea făcută de CNPP pentru suma de 557,5 lei, cât era anul trecut) la 575 de lei pe lună. Adică 17 lei în plus în fiecare lună.

Potrivit CNPP, începând cu data de 13 ianuarie 2021 salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 2.300 lei. În cazul asiguraților care au încheiat contracte de asigurare socială conform Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, dar nu mai puțin decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

În consecință, începând cu data de 13 ianuarie 2021, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială încheiat în baza Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, este de 2.300 lei.

Din inițiativa casei teritoriale de pensii, toate veniturile asigurate înscrise în contractele de asigurare socială al căror nivel se situează sub nivelul minim de 2.300 lei se vor modifica, prin notificarea asiguratului. De asemenea, salariul minim brut pe țară garantat în plată de 2.300 lei se va utiliza și în cazul contractelor de asigurare socială încheiate în baza O.U.G. nr. 163/2020 începând cu data de 13 ianuarie 2021.

Noua valoare de 2.300 lei nu are implicații în ceea ce privește contractele de asigurare socială ce au fost încheiate până la data de 13 ianuarie 2021, în temeiul O.U.G. nr. 163/2020.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.