Francofonia în comunitate

Francofonia în comunitate, sprijinită de Centrul de Reușită al USV, Biroul Francez din Suceava și Asociația Alianța Franceză din Suceava

Centrul de Reușită Universitară (CRU) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava face parte din marea rețea a Centrelor de Reușită Universitară din Europa Centrală și Orientală, care cuprinde mai mult de 50 de centre în 18 țări europene. Centrele derulează proiecte francofone și organizează activități destinate studenților și cadrelor didactice din cadrul universității, dar și liceenilor, copiilor și publicului larg. Începând cu anul 2018, Centrul de Reușită Universitară, în colaborare cu Biroul Francez din Suceava și cu sprijinul Agenției Universitare a Francofoniei au inițiat un proiect francofon unic în Europa, Francofonia în comunitate, prin care și-au propus să aducă mai aproape de comunitatea locală diferitele activități științifice și culturale desfășurate în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” sau al diferitelor unități școlare din județ și să facă mult mai vizibilă francofonia și francofilia din Bucovina. Proiectul este sprijinit de comunitatea locală – Consiliul Județean Suceava și Inspectoratul Școlar Județean, Asociația Română a Profesorilor Francofoni, filiala Suceava.

În decursul celor 3 ani de derulare a proiectului, au fost organizate numeroase conferințe cu invitați francofoni prestigioși, mese rotunde, stagii de formare, activități culturale, concursuri, etc. Tot în cadrul acestui proiect au fost inițiate primele cursuri gratuite de limba franceză pentru copiii din Suceava precum și prima școală de vară francofonă din județul Suceava. În acest context de entuziam și implicare francofonă, a fost creată și Asociația Alianța Franceză din Suceava și a fost depus dosarul pentru crearea unei Alianțe Franceze în Suceava, o instituție care să valorifice și să certifice imensul potențial francofon al Sucevei și al Bucovinei.

Crearea Asociației Alianța Franceză la Suceava a însemnat o și mai mare diversificare a ofertei de cursuri și de activități oferite în cadrul Biroului Francez, precum și mărirea echipei pedagogice, formate din profesori metodiști, cu experiență, care folosesc metode moderne de predare și cele mai noi suporturi didactice în predarea limbii franceze. Astfel, în prezent, oferta de cursuri desfășurate în cadrul Biroului Francez din Suceava, cuprinde cursuri pentru copii din ciclul primar (6-10 ani), Le français, c’est facile!, cursuri pentru elevii de gimnaziu (11-15 ani), Le français au collège, cursuri pentru elevii de liceu (15-19 ani),  Le français au lycée, cursuri de pregătire pentru examenele DELF și DALF, cursuri pentru adulți de franceză generală și specializată, Le français général et spécialisé pour les adultes, cursuri intensive de limba franceză pentru adulți și adolescenți.

În afară de cursuri, în fiecare miercuri au loc activități tematice organizate de școlile și liceele din județul Suceava, dar și de Centrul de Reușită Universitară al USV, care pot fi urmărite pe adresa de Facebook a Biroului Francez: https://www.facebook.com/Biroul-Francez-Casa-Prieteniei-1705411689690534, pe site-ul Consiliului Județean: http://cjsuceava.ro, pe site-ul Asociației Alianța Franceză din Suceava: https://afsuceava.ro și pe adresa de Facebook a Centrului de Reușită Universitară din Suceava https://www.facebook.com/Centrul-de-Reusita-Universitara-Suceava-1002242033257185.

Studenții și profesorii USV, elevii și profesorii din învățământul preuniversitar, dar și întreaga comunitate suceveană, sunt invitați călduros să participe la aceste activități francofone desfășurate on-line sau on-site, în funcțiile de restricțiile sanitare în vigoare în orașul Suceava. Pentru detalii referitoare la cursurile de limbă franceză sau la activitățile anunțate, puteți apela la numărul de telefon 0737784074 în fiecare zi a săptămânii, între orele 9.00 – 16.00.

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.