Unul din cele 3 elicoptere achiziționate de IGSU va deservi baza de intervenţie montană Vatra Dornei

Trei elicoptere H135 SMURD au fost recepţionate de Inspectoratul General de Aviaţie şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, acestea fiind primele dintr-un lot de şase astfel de aparate de zbor.

Elicopterele H135 SMURD au fost achiziţionate prin proiectul Viziune 2020, finanţat prin intermediul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, în care IGAv este partener, iar Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă are calitatea de lider. Elicopterele vor fi folosite pentru înfiinţarea a trei noi baze de intervenţie montană, în zonele Caransebeş, Braşov-Sibiu şi Suceava.

„Sper să nu avem nevoie de ele, dar cu siguranţă dacă va fi nevoie de intervenţie montană, vom fi mult mai eficienţi în următoarea perioadă. Am început salvarea montană pe troliere în 2016 cu elicopterul de la Mureş după un program amplu de instruire finanţat de Guvernul Elveţiei şi cu elicopterul de la Bucureşti care întotdeauna a fost un back up pentru intervenţie montană şi acum sper să vedem cele trei baze funcţionale cât mai repede”, a spus Arafat.

În cadrul proiectului vor mai fi achiziţionate alte 3 elicoptere H135 SMURD şi 6 elicoptere medii/grele – variantele uscat, respectiv maritim.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a explicat că acest proiect are o componentă terestră, care continuă care include dotarea cu echipamente pentru diferite tipuri de intervenţie (cele pentru căutare-salvare la cutremur, autoscări), în prezent desfăşurându-se o licitaţie pentru 500 de maşini de pompieri. O altă licitaţie este pentru o navă multirol pentru Marea Neagră şi trei nave pentru zona fluvială şi Delta Dunării. O altă componentă se referă la achiziţia de elicoptere medii-grele pentru înclouirea celor aflate în uz şi care nu mai fac faţă din cauza vechimii. Licitaţia este foarte avansată.

Credit foto: Pagina de facebook a IGSU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.