19 martie – Ziua pașaportului românesc

Ziua Paşaportului Românesc este marcată în fiecare an pe 19 martie, zi în care, în anul 1912, regele Carol I a promulgat, prin Înaltul Decret Regal nr. 1758, prima lege modernă referitoare la paşapoarte, denumită „Lege asupra paşapoartelor”. La acea dată statul român introducea primele principii generale pentru paşapoarte, acestea fiind „Liberate de ministerul de interne şi de prefecţii de judeţe”.

La data de 31 decembrie 2008, Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul MAI a emis primul specimen de paşaport electronic simplu românesc.

Elementul de noutate constă în introducerea mediului electronic de stocare care  include datele personale, respectiv imaginea facială şi impresiunea digitală a două degete, excepţie făcându-se în cazul minorilor cu vârsta sub 12 ani şi al persoanelor pentru care prelevarea amprentelor digitale este fizic imposibilă.

Ministerul Afacerilor Interne, prin intermediul Direcţiei Generală de Paşapoarte, a dezvoltat o serie de aplicații ce permit gestionarea cu responsabilitate a timpului cetățenilor, respectiv:

•             programarea online în vederea depunerii cererilor de eliberare a paşapoartelor, utilizând adresa www.epasapoarte.ro, pe site-ul oficial al Direcţiei Generale de Paşapoarte www.pasapoarte.mai.gov.ro, precum și pe site-ul oficial al Instituției Prefectului județul Botoșani www.bt.prefectura.mai.gov.ro;

•             verificarea în timp real a statusului cererii de emitere a paşaportului electronic;

•             livrarea documentului de călătorie la domiciliu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.