BLUE AIR va lansa un serviciu direct ultra-low-cost de pe aeroportul din Suceava

Conform unei postări pe pagina de facebook a Aeroportului Ștefan cel Mare din Suceava, comapnia aeriană BLUE AIR va lansa un serviciu direct ultra-low-cost între Suceava și București si 17 destinații noi cu zboruri de conexiune, începând cu 23 aprilie 2021
Blue Air va lega Suceava de 18 destinații interne și internaționale, prin introducerea de zboruri directe către București Otopeni și oferind 17 zboruri de conexiune din Suceava prin hub-ul său din București în cadrul programului de vară 2021.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că operatorul aerian Blue Air va opera trei zboruri pe săptămână pe ruta București– Suceava– București. Zborurile vor fi cu înnoptare pe Aeroportul “Ștefan cel Mare” Suceava și vor fi operate în zilele de marți/miercuri, vineri/sâmbătă și duminică/luni. Aeronava va ateriza de la București seara, la ora 20:35, și va decola de la Suceava dimineața, la ora 05:00.

Noile destinații care vor fi operate de la Suceava de Blue Air sunt: București (direct), Londra – Heathrow (1 oprire), Amsterdam (1 oprire), Bruxelles (1 oprire), Frankfurt (1 oprire), Madrid (1 oprire), Milano – Linate (1 oprire), Paris – Charles de Gaulle (1 oprire), Munchen (1 oprire), Helsinki (1 oprire), Köln (1 oprire), Larnaca (1 oprire), Malaga (1 oprire), Bologna (1 oprire) , Praga (1 oprire), Roma Fiumicino (1 oprire) Stuttgart (1 oprire) și Valencia (1 oprire).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.