Vacanța de primăvară va fi o lună

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat marţi, 23 martie, că vacanţa de primăvară va fi prelungită, astfel încât aceasta să includă Paştele catolic şi pe cel ortodox şi să se reducă mobilitatea în perioada lunii aprilie. Ministrul Educației a precizat că vacanța de primăvară va fi prelungită cu trei săptămâni și va începe pe 2 aprilie, cursurile urmând a fi reluate pe 4 mai.

Examenul de Bacalaureat va avea loc în perioada deja stabilită, dar Evaluarea Naţională ar urma să se organizeze după Bacalaureat, admiterea în liceu tot după Bacalaureat iar evaluarea la clasa a II-a, care era programată să înceapă pe 20 aprilie va fi mutată în luna mai.

Conform edupedu.ro, anul școlar actual se va încheia pe 2 iulie 2021 și nu pe 18 iunie, cum era inițial, Sorin Cîmpeanu precizând că, practic, două săptămâni din vacanța de vară se mută în vacanța de primăvară.

„Finalul semestrului al II-lea se decalează 2 săptămâni. Vacanța de primăvara se prelungește cu 2 săptămâni. Se mută practic 2 săptămâni din vacanța de vară în vacanța de primăvară. În loc să finalizam semestrul al II-lea pe 18 Iunie, se va încheia pe 2 Iulie”, a precizat ministrul Sorin Cîmpeanu.

  • elevii clasei a VIII-a termină anul școlar pe 25 Iunie (în loc de 11 Iunie),
  • elevii clasei a XII-a termină anul școlar pe18 Iunie (în loc de 4 iunie)
  • învățământul profesional și tehnic termină pe 23 Iulie (în loc de 9 Iulie)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.