Organizaţia „Salvați Copiii” solicită Guvernului României programe remediale și teste rapide în școli

Organizaţia neguvernamentală „Salvați Copiii” solicită Guvernului României, printr-o scrisoare deschisă, extinderea programelor remediale pe timpul verii și, pentru a preveni răspândirea COVID-19, introducerea testelor rapide cu salivă și non-invazive în școli

Conform comunicatului de presă al ONG-ului, 600.000 de copii au avut accesul blocat la educație pe fondul pandemiei şi a impredictibilității privind aplicarea scenariilor de participare la cursuri. „În deplin contrast cu această situație, analizele «Salvați Copiii» au demonstrat un veritabil interes din partea cadrelor didactice și a elevilor pentru redeschiderea școlilor, mai mult de trei sferturi dintre educatori, învățători și profesori considerând că prezența fizică a copiilor la clasă este unica soluție pentru învățare reală. Acestea sunt argumente pentru ca Guvernul României să declare educația prioritatea zero a acestei perioade”, scriu cei de la Salvați Copiii.

Redăm integral comunicatul de presă:

„Salvați Copiii consideră că, în această perioadă, atenția trebuie concentrată pe îndeplinirea următoarelor trei obiective:
1. Pregătirea școlilor pentru reînceperea anului școlar, continuarea programului național de acțiuni remediale și revenirea elevilor la clasă, în cea mai intensă perioadă a calendarului școlar 2020-2021, marcată de evaluări și examene naționale, sesiunea de bacalaureat, încheierea anului școlar și admiterea în învățământul universitar:
Datele statistice și analizele privind performanțele educaționale ale copiilor români au pus în evidență, an de an, prevalența riscurilor de părăsire timpurie a școlii pe fondul sărăciei educaționale (1.200.000 de copii în risc de sărăcie și excluziune socială), abandonul școlar (anual, 45.000 de copii din ciclurile primar, gimnazial și liceal), neparticiparea școlară (în 2020, 275.000 de copii cu vârsta învățământului obligatoriu, 7-17 ani, nu mergeau la școală), analfabetismul funcțional ridicat (41% dintre copii la citire, 46,6% la matematică și 43,9% la științe), lipsa dispozitivelor digitale și a accesului la Internet de mare viteză (28% dintre copii și părinți și 43% dintre cadrele didactice în ianuarie 2021).
Acesta reprezintă contextul nefast, preexistent pandemiei și intensificat în ultimele 14 luni, care ne determină să solicităm autorităților pregătirea școlilor pentru organizarea de grupe de educație remedială pe timpul verii pentru cel puțin 600.000 de copii și, pentru anul școlar 2021-2022, reanalizarea curriculum-ului școlar și adaptarea acestuia la noua stare a învățământului românesc.
2. Prevenirea apariției de focare de COVID-19 în școli prin introducerea testelor cu salivă rapide și non-invazive, singura cale de asigurare a continuității prezenței fizice la clasă a unui număr cât mai mare de copii și de evitare a închiderii unităților de învățământ:
România trebuie să urmeze exemplul țărilor în care au fost introduse măsuri noi de testare moleculară rapidă, non-invazivă, cu recoltare salivară.
Ținând seama de faptul că doar unul din 10 părinți și-a exprimat consimțământul pentru testarea antigen rapidă, controlul asupra extinderii noului Coronavirus prin înlocuirea modalității de testare în spațiile școlare reprezintă o măsură esențială.
Utilitatea ei, în situația în care ne aflăm – aceea a unui alt vârf pandemic, este evidentă și, din acest motiv, Salvați Copiii solicită Ministerului Sănătății măsuri urgente pentru sprijinirea Ministerului Educației prin validarea testelor salivare rapide și asigurarea, în special în unitățile școlare cu număr mare de elevi, a personalului medical care să le aplice corespunzător sau pregătirea în acest sens a unui reprezentant al școlii ori al autorităților locale (asistent medical comunitar).
Guvernele din Germania, Franța, Marea Britanie, Austria, Japonia, Italia și alte state au integrat imediat această soluție medicală în setul lor de măsuri de susținere a participării școlare a copiilor, ca prioritate în asigurarea protecției sanitare în școli. De pildă, la redeschiderea școlilor din 26 aprilie, guvernul italian a întărit măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu Noul Coronavirus în sistemul educațional prin introducerea testelor salivare create de Spitalul Maggiore din Trieste, ce se dovedesc a fi ușor de administrat, înregistrând un procent extraordinar al fiabilității rezultatului (98%).
3. Intensificarea programului național de vaccinare a cadrelor didactice și a personalului auxiliar, atât pentru protecția personală, cât și pentru protecția copiilor împotriva noilor mutații ale virusului SARS-Cov-2 care provoacă îmbolnăviri severe chiar și în cazul lor.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.