Rudele pacienților diagnosticați cu COVID și internați la ATI vor afla care este starea de sănătate printr-o aplicație

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat, miercuri, 28 aprilie, într-o conferinţă de presă susţinută după şedinţa de Guvern, operaţionalizarea unei aplicaţii prin care aparţinătorii pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 şi internaţi la ATI pot afla informaţii despre starea acestora.

„Ministerul Sănătăţii a semnat încă din martie un protocol cu organizaţia non-guvernamentală Geeks for Democracy care a pus la dispoziţia Ministerului Sănătăţii o aplicaţie prin care medicii din secţiile ATI să poată să contacteze aparţinătorii pacienţilor internaţi în Terapie Intensivă. De asemenea, s-au chestionat spitalele COVID şi suport COVID în legătură cu dorinţa lor de a se implica în acest proiect pilot, sunt 14 spitale care au răspuns pozitiv întrebărilor noastre, majoritatea sunt spitale mari din Bucureşti şi din Cluj, sunt şi câteva spitale orăşeneşti şi municipale care au răspuns pozitiv.

Organizaţia non-guvernamentală Geeks for Democracy a fost aleasă pentru acest proiect, pentru că sunt cei care şi-au arătat disponibilitatea, nu doar că şi-au arătat disponibilitatea, dar au venit cu aplicaţia gata dezvoltată şi au solicitat Ministerului Sănătăţii să o ofere cu gratuitate, Ministerul Sănătăţii nu plăteşte nimic, ba mai mult au acceptat şi criteriile de siguranţă a datelor impuse de STS şi de Ministerul Sănătăţii. Practic au cedat această aplicaţie care acum se află pe serverele STS”., a precizat Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă.

În acest moment se finalizează practic partea operaţională a acestei aplicaţii, urmând ca în săptămânile următoare ea să devină funcţională.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.