Comunele Dorna Arini, Fântâna Mare şi Panaci sunt în scenariul galben

Prefectura Suceava a anunțat, miercuri, că în județ sunt 190 de cazuri de Covid-19 în evoluție, rata de infectare fiind de 0,25 cazuri la mia de locuitori.

Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 localități, 58 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 23 au câte un caz în evoluție, 23 au sub cinci cazuri în evoluție, 6 au sub zece cazuri în evoluție, iar 4 au peste zece cazuri în evoluție.

În municipiul Suceava, rata de infectare a crescut la 0,23 cazuri la mia de locuitori, fiind 33 de cazuri active.

În județ rămâne în „zona roșie” Șaru Dornei cu 13 cazuri active (3,10 la mie), iar în „zona galbenă” Dorna Arini, Fântâna Mare și Panaci, după ce Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Suceava a adoptat Hotărârea nr. 123 din data de 17 mai, potrivit căreia s-a decis ca, începând cu data de 19.05.2021, ora 0, pentru comunele Dorna Arini, Fântâna Mare şi Panaci, pentru o perioadă de 14 zile, să se aplice măsurile specifice scenariului galben.

Prin aceeaşi hotărâre s-au impus pentru comuna Şaru Dornei,  începând cu data de 17.05.2021, ora 0, pentru o perioadă de 14 zile, măsurile specifice scenariului roşu, în contextul în care incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile a depăşit pragul de 3/1000 locuitori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.