Slujbe de pomenire pentru Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Pimen

La împlinirea unui an de la trecerea la cele veşnice a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Pimen, joi, 20 mai a.c., se vor săvârşi slujbe de pomenire pentru sufletul acestuia atât la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, cât şi la Mănăstirea Sihăstria Putnei, locul în care şi-a pregătit mormântul, a anunţat Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

Potrivit sursei citate, începând cu ora 8, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, va fi săvârşită Sfânta Liturghie de către un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, pe un podium special amenajat în incinta locaşului de cult.

De la ora 10, la Catedrala Arhiepiscopală şi în întreg cuprinsul eparhiei se va oficia slujba Parastasului şi se vor trage clopotele pentru cel care a fost vrednic păstor al acestui ţinut vreme de aproape trei decenii.

La finalul Parastasului, începând cu ora 10.30, va fi lansat albumul „In Memoriam – Un an de la strămutarea la cele veşnice a Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen”, realizat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

La Mănăstirea Sihăstria Putnei va urma, de la ora 13, slujba Parastasului la mormântul Părintelui Arhiepiscop.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.