La Fălticeni, lecţii live, transmise cu drona, în cadrul proiectului „Educaţie la înălţime”

Elevii clasei a IV-a B de la Şcoala Gimnazială ,,Alexandru Ioan Cuza” din Fălticeni, coordonaţi de profesor pentru învăţământul primar Alexandrina Trişi, s-au înscris în programul ,,Educaţie la înălţime”, iniţiat de Aspire Teacher, organizaţie independentă ce duce mai departe valorile platformei Aspire (evoluţie continuă, excelenţă, implicare în comunitate), dar cu propria misiune şi programe adaptate nevoilor profesorilor şi elevilor din România. Este vorba de lecţii specială în care elevii intră în direct cu un loc extraordinar, de unde urmăresc live imagini transmise cu o dronă, iar un profesor entuziast le răspunde la întrebări, în direct, chiar de la faţa locului.

Joi, 3 iunie 2021, elevii clasei a IV-a B au participat la o astfel de lecție fiind în transmisiune directă cu gazda lecţiei – Cristina Dudan, profesoară de biologie la Colegiul Naţional ,,Radu Negru” din Făgăraş, care a transmis live de la Castelul de lut din Valea Zânelor, din Porumbacu de Sus, jud. Sibiu. Tema lecţiei a fost „oraşe şi comunităţi durabile”, o ocazie excelentă ca elevii să fie familiarizaţi cu iniţiativele deosebite care valorifică resursele naturale şi patrimoniul ţării într-o cheie modernă şi sustenabilă.

Lecţia filmată a inclus interviuri cu Ştefan Câlţia, pictor şi fondator, Asociaţia Sătească Şona Noastră; Andreea Esca, prezentatoare TV; Alina Zară- Prunean, fondatoarea Muzeului de Pânze şi Poveşti din Mândra, Alina Pătru şi Radu Bârlă de la Asociaţia Renascendis.

Andreea Esca a creat magie elevilor prin povestea implicării în salvarea caselor vechi din satul bunicilor

Aşa cum ne-a spus profesoara Alexandrina Trişi, „Educaţie la înălţime” este primul proiect naţional care dă viaţă obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) prin lecţii live, transmise cu drona, din diferite regiuni ale României, de către profesori locali.

Prin programul ,,Educaţie la înălţime” în fiecare joi, de pe 6 mai până pe 24 iunie, de la 11:00 la 11:50, se desfăşoară lecţii transmise live, în scopul dezvoltării durabile a şcolilor din toată ţara! Odată înscrisă în proiect, clasa a IV-a B de la  Şcoala,,Al. I. Cuza” din Fălticeni participă săptămânal la cea mai mare lecţie în direct din România!

Elevii îndrumați de doamna Alexandrina Trişi au fost încântaţi de activitate cu atât mai mult cu cât au fost în direct şi cu elevi de la trei şcoli mari din ţară: Şcoala ,,Oltea Doamna” din Oradea, Colegiul Naţional ,,Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea şi Liceul Tehnologic ,,Edmond Nicolau” din Brăila. Au  învăţat împreună  despre tradiţii şi patrimoniu cultural, au descoperit cum putem da viaţă caselor păstrând obiceiurile locale şi istoria lor, dar şi cum ţesăturile vechi, de zeci de ani, pot fi aduse la viaţă, iar datorită lor numele ţării noastre poate să facă înconjurul lumii.

„Prezenţa cunoscutei prezentatoare Andreea Esca – care ne-a adus în direct povestea implicării ei în salvarea caselor vechi din satul bunicilor săi – a creat un moment plin de magie pentru elevii mei. Săptămâna viitoare vom intra iar în direct cu programul ,,Educaţie la înălţime” apoi, în week-end vom organiza o excursie de două zile la Alba – Iulia şi vom ajunge şi la Castelul de lut  Valea Zânelor, copiii dorindu-şi mult să viziteze locurile de poveste cu care au făcut cunoştinţă prin acest program”, a precizat prof. Alexandrina Trişi.

Un profesor excelent în faţa fiecărui copil din România!

Proiectul-pilot „Educaţie la înălţime”, a început în anul 2020 în judeţul Hunedoara, unde elevi şi profesori din trei şcoli rurale au intrat în direct cu profesori de istorie (Adamclisi, Constanţa), de geografie (de lângă trovanţii de la Ulmet, Buzău), de biologie (unde au văzut defrişările din Munţii Făgăraş, într-o transmisiune în direct de la 1700 de metri). Acum proiectul este extins la nivel naţional, prin implicarea Aspire Teachers şi a Departamentului de Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului României.

Comunitatea Aspire Teachers include 200 de profesori care au trecut prin modulul pedagogic intensiv Academia Aspire Teachers şi s-au dezvoltat continuu, prin activităţi şi evenimente precum „Caravanele Aspire Teachers”, webinarii cu profesionişti şi cercetători de top, reuniuni şi ateliere cu formatori, dar şi profesori recrutaţi în hub-urile regionale şi în grupurile de lucru din comunitate.

Pe lângă cei 200 de profesori din sistemul public de învăţământ, Aspire Teachers a implicat peste 20 de consultanţi pro-bono, oameni care au susţinut activităţile comunităţii prin mii de ore pe care le-au investit în organizare, mentorat şi training. Prin activităţile din cei cinci ani, Aspire Teacher a  ajuns la peste 5 000 de profesori şi 20 000 de elevi şi părinţi din toată ţara.

Acum, Aspire Teachers vrea să ajungă la cât mai mulţi profesori şi învăţători din România, prin resursele deschise, evenimentele şi viitoarele cursuri aplicate, bazate pe cele mai bune practici şi cercetări validate internaţional, urmărind realizarea unui scop nobil: Un profesor excelent în faţa fiecărui copil din România!

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.