Rectorul USV a participat la consultările pe tema Proiectului „România Educată”

În această după-amiază, domnul prof. univ. dr. ing. Valentin Popa a participat, în calitate de Rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, la cea de-a treia rundă de consultări pe tema Proiectului „România Educată”. Discuțiile, la care au fost invitate numeroase asociații din zona educației, organizații pentru drepturile copiilor și cele ale minorităților, organizații neguvernamentale implicate în proiectul „România Curată”, mai multe universități, consorții și sindicate, alături de Academica Română, au loc la invitația Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis, și s-au desfășurat la Palatul Cotroceni. Menționăm faptul că discuțiile de astăzi au fost precedate, în zilele anterioare, de întâlniri pe care Administrația Prezidențială le-a avut cu liderii coaliției de guvernare (luni) și cu președinții celor două camere ale Parlamentului și mai mulți parlamentari din comisiile de profil (marți).

În cadrul intervenției sale, Rectorul USV a apreciat dinamica și profunzimea dialogului pe care Președinția României l-a inițiat pe marginea unui proiect atât de necesar pentru viitorul națiunii. Domnul prof. univ. dr. ing. Valentin Popa a salutat alocarea a 3,6 miliarde lei în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru proiectul „România Educată”, subliniind că avem, acum, un prim rezultat notabil al inițiativei generate de domnul Președinte Klaus Iohannis. Totodată, Rectorul USV a susținut acea idee excelentă a proiectului de țară de a extinde forma de învățământ dual și la nivelul formării universitare, apreciind drept viabilă propunerea ca, la anumite programe de studiu, toți studenții să poată primi burse și din partea mediului socio-economic. Domnul prof. univ. dr. ing. Valentin Popa și-a exprimat convingerea că, din perspectiva aprofundării orientării învățământului superior către piața muncii, alocarea unor fonduri din PNRR pentru înființarea a 10 campusuri pentru învățământ dual, ce urmează a fi realizate de consorții din care să facă parte universități, colegii din preuniversitar și agenți economici reprezintă o modalitate excelentă de implementare a viziunii privitoare la viitorul educației configurate prin acest proiect de țară. În același timp, dacă ne dorim să avem în învățământul preuniversitar profesori foarte buni, dedicați catedrei, formatori competenți și abili, care să reușească să cultive interesul și preocuparea tinerilor pentru dezvoltarea lor personală și intelectuală, este necesară extinderea masei din care se poate face selecția viitoarelor cadre didactice. Trebuie să identificăm modalitățile adecvate prin care cât mai mulți tineri de valoare să fie atrași către cariera didactică. Rectorul USV a subliniat că acest obiectiv poate fi atins doar prin creșterea prestigiului social al meseriei de dascăl și prin alocarea unui suport financiar pe măsură profesorilor din învățământul preuniversitar, elemente care să atragă la catedră persoane temeinic pregătite și deschise spre modelarea unor abordări didactice moderne în relația cu elevii.

Reamintim faptul că proiectul „România Educată” a fost inițiat în anul 2016 și se dorește a fi o viziune de țară în domeniul educației, care să ofere un set de soluții concrete pentru îmbunătățirea calității actului educațional în România. O serie dintre acțiunile Proiectului „România Educată” au fost incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență, iar bugetul prevăzut pentru a fi alocat educației este unul consistent.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.