Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordin pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul I al anului 2022, care prevede ca valoarea maximală a tichetelor de masă să crească începând cu luna aprilie.
Tichetele de creșă ar putea fi majorate cu 30 de lei
În ceea ce privește tichetele de creșă, acestea vor crește cu 30 de lei, de la 490 de lei la 520 de lei.
“Pentru semestrul I al anului 2022, începând cu luna aprilie 2022, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018 cu modificările ulterioare, este de 520 lei”, se arată în documentul oficial.
Pentru ca cele două proiecte să intre în vigoare, este necesar ca acestea să fie aprobate de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale și publicate în Monitorul Oficial