Salariul mediu net pe economie a scăzut cu 4,7% la începutul anului 2022

Conform datelor publicate, marţi, 15 martie, de Institutul Naţional de Statistică (INS),

Dă clic pentru a accesa cs01r22.pdf

salariul mediu net pe economie din România a ajuns, în ianuarie, la 3.698 de lei, în scădere cu 4,7% faţă de ultima lună din 2021, valorile cele mai mari fiind înregistrate în activităţile de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), cu un cuantum de 8.940 lei, iar cele mai mici în domeniul de hoteluri şi restaurante (2.047 lei). Raportat la perioada ianuarie 2022 – decembrie 2021, salariul mediu brut a scăzut cu 296 lei, până la valoarea de 6.031 de lei.

Comparativ cu luna ianuarie 2021, în ianuarie 2022, câştigul salarial mediu net a crescut cu 8,9%, iar în raport cu evoluţia preţurilor de consum indicele câştigului salarial real a fost 100,5%. Totodată, acelaşi indice a fost de 93,9% în luna ianuarie 2022 în comparaţie cu luna decembrie a anului trecut.

Cele mai mari scăderi ale salarului mediu net s-au înregistrat în sectoare precum: extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (-32,8%), fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (-31,9%), silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), transporturi pe apă, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, extracţia cărbunelui superior şi inferior, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe) – între 15% şi 25%.

În ceea ce priveşte creşteri ale câştigului salarial mediu net, acestea s-au înregistrat în activităţi de editare (+11,4%), hoteluri şi restaurante (+6,5%) şi activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii (+4,8%).

În sectorul bugetar s-au consemnat uşoare majorări ale câştigului salarial mediu net, în ianuarie 2022, comparativ cu luna precedentă, în învăţământ (+3,1%, ca urmare a reluării plăţii cu ora a cadrelor didactice), sănătate şi asistenţă socială (+1,7%), precum şi în administraţia publică (+0,5%).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.