Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, 28 martie, Legea privind reglementarea statutului personalului care, în perioada stării de alertă sau a situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic, determinate de pandemia de COVID-19, a fost încadrat pe perioadă determinată, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Potrivit actului normativ, prin derogare de la legislaţia actuală, Ministerul Sănătăţii şi unităţile aflate în subordinea şi/sau în coordonarea acestuia, Ministerul Afacerilor Interne şi unităţile şi instituţiile aflate în subordinea, în cadrul şi/sau în coordonarea acestuia, autorităţile administraţiei publice locale şi ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, precum şi instituţiile publice de asistenţă socială, organizează examen, în vederea ocupării posturilor pe perioadă nedeterminată, pentru personalul care, în perioada stării de alertă sau a situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic, a ocupat, fără concurs, posturi de execuţie pe perioadă determinată
Modalitatea de organizare şi desfăşurare a examenului se elaborează şi se aprobă prin ordin al ministrului sau, după caz, prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire, în termen de 30 de zile de la data intrării in vigoare a prezentei legi.
Prevederile legii nu se aplică pentru personalul care a ocupat funcţii de conducere.