O masă de aer cu praf saharian ajunge deasupra României

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă o masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană dinspre nordul Africii, în perioada 30 martie – 1 aprilie.

În perioada 30 martie – 01 aprilie, „circulația aerului se va face din sector preponderent sud-vestic și sudic, iar spre final vestic, astfel că va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer tropical, încărcată cu particule de praf cu origine sahariană, îndeosebi către sudul și sud-estul Europei, inclusiv în zona României”, transmite ANM.

Concentrațiile particulelor de praf ce urmează să ajungă deasupra României vor fi mai reduse în comparație cu cele din sudul Peninsulei Italice și al Peninsulei Balcanice.

Depunerile de praf vor putea fi observate în zonele și intervalele cu ploaie, începând de joi (31 martie) în vestul, centrul și nordul țării, apoi, pe arii restrânse și în rest.

Ce este praful saharian

Vânturile fierbinți din Africa transportă de câteva ori pe an o cantitate extraordinară de nisip din Sahara până pe continentul nostru. Praful fin din Sahara face ca soarele să pară lăptos. Uneori, cerul chiar devine roșu strălucitor. Când plouă, praful cade cu el într-o așa-numită „ploaie sângerie” și lasă pete gălbui pe suprafețe.

Praful saharian constă în mare parte din particule minerale minuscule. Particulele fine sunt atât de ușoare încât vânturile le învârt rapid și le transportă în troposfera medie și superioară. În acest fel, ele se pot ridica până la o înălțime de 5 până la 10 kilometri în atmosferă.

Particulele se amestecă cu aerul și acoperă distanțe mari în atmosfera terestră sub formă de aerosoli. Dacă nu bate vântul, pot pluti deasupra Africii de Nord până la jumătate de an.

Culoarea galben-roșiatică a particulelor indică faptul că principalele componente ale prafului din Sahara sunt minerale care conțin fier. De asemenea, conțin multe oligoelemente, cum ar fi fosfor, magneziu și calciu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.