Avertizare meteo de ploi

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de ploi moderate cantitativ, intensificări temporare ale vântului, manifestări de instabilitate atmosferică. În intervalul  31 martie, orele 12.00 – 2 aprilie, orele 21.00, în cea mai mare parte a țării va ploua mai ales sub formă de aversă, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 20…40 l/mp.

Vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…55 km/h, joi în vestul și sud-estul teritoriului, apoi și în celelalte regiuni. La munte, la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 80 km/h. Vineri vremea va deveni instabilă, vor fi descărcări electrice, iar în regiunile sudice posibil și vijelii.

Începând de sâmbătă, vremea se va răci treptat. Din dimineața zilei de duminică, în jumătatea de nord a teritoriului vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar la munte va ninge.

sursa : https://www.meteoromania.ro/avertizari/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.