Serviciul de Permise Suceava va avea un punct de lucru în Fălticeni pentru proba de traseu

Serviciul de Permise Suceava va avea un punct de lucru în Fălticeni pentru susținerea probei de traseu. Prefectul județului, Alexandru Moldovan, a declarat că având în vedere că începând cu data de 16 mai 2022 vor fi delegați examinatori din alte județe pentru a susține examinări la proba practică în vederea obținerii permisului de conducere auto, în cursul zilei de astăzi a aprobat, prin ordin, propunerea conducerii Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava de a deschide un punct de lucru în municipiul Fălticeni, pentru perioada 16 mai  – 17 iulie 2022. Punctul de lucru de la Fălticeni va fi deschis în vederea desfășurării examinărilor la proba practică pentru permisul de conducere. Pe de altă parte, Alexandru Moldovan a spus că în aceeași perioadă se vor organiza sesiuni suplimentare de examinare la proba practică, în zilele de weekend, în vederea obținerii permisului de conducere la categoriile și subcategoriile B, C, D și E, destinate candidaților care vor trebui reprogramați, la date ce vor fi comunicate opiniei publice în timp util.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.