În perioada 13-18 mai 2022, la Braşov s-a desfăşurat un nou turneu din Circuitul Naţional de tenis de câmp, categoria de vârstă U12. Competiţia de categoria A, aflată în calendarul Federaţiei Române de Tenis, a fost organizată de Clubul sportiv Lechner Tennis School şi a reunit copii din toate colţurile ţării, legitimaţi la cluburi din Braşov, Bucureşti, Suceava, Timişoara, Bistriţa, Târgu Mureş, Iaşi, Piteşti şi Bacău.
Meciurile de calificări au început vineri, 13 mai, după ora 14.00, atât în proba de masculin cât şi în cea dedicată fetelor, la simplu cât şi la dublu. Datorită unui participări foarte numeroase, însumând un număr de 64 de sportivi, 32 de băieţi şi 32 de fete, calificaţi pe tablourile principale, meciurile de calificare s-au desfăşurat pe parcursul a două zile la mai multe baze sportive din judeţul Braşov.
Reprezentantul judeţului Suceava, David Arcip, legitimat la clubul „Lechner Tennis School” Braşov, a participat atât la simplu, cât şi la dublu, pornind, în ambele probe, din poziţia de favorit nr. 1.
Cinci meciuri câştigate fără set pierdut
În proba de simplu, David a disputat cinci meciuri, pe care le-a câştigat fără set pierdut, reuşind sa urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. În primul meci, l-a avut ca adversar pe Edward Neagoş, de la clubul GS Tennis Club Bistriţa, pe care l-a învins cu 6-0; 6-0 iar în meciul din optimi l-a întâlnit pe sportivului Andrei Cuc, legitimat clubul Champion Bucureşti, pe care l-a învins în 2 seturi tot cu 6-0; 6-0. Fără emoţii a fost şi meciul disputat cu bucureşteanul Eric Hurmuz, de la Asociația Altius Tenis Club, de care David a trecut cu 6-2; 6-2. În meciul cel mai spectaculos al competiţiei, David l-a avut ca adversar pe Ştefan Szabo, din Timişoara, pe care l-a învins cu 6-3; 6-3, jucător care a pus în dificultate mulţi sportivi din Top 10, categoria U12. Meciul a fost unul spectaculos, în care experienţa lui David şi-a spus cuvântul. În finală, David Arcip l-a avut ca adversar pe David Cosoiu, de la Tenis ELP Bistriţa, meciul încheindu-se în favoarea lui David cu 6-1; 6-1.
David Arcip își dorește o nouă medalie la Turneul internațional Tennis Europe de la Arad
În proba de dublu, David Arcip l-a avut ca partener pe David Dandu, de la clubul TCM Piatra Neamţ, acesta fiind şi partenerul lui de antrenament. Cei doi jucători au reuşit să facă „chimie” pe terenul de tenis, învingând echipe bine închegate, obţinând titlul de campioni după meciuri grele şi dificile. Pornind din sferturi, având tur liber în optimi, au întâlnit echipa Mihnea Tamaşi / Matei Tudor, pe care a învins – o cu 6-4; 6-3, în semifinale au jucat contra echipei Bogdan Popa / Cristian Tuturugă, pe care au învins-o cu scorul de 6-0; 6-0. În finală, David Arcip/David Dandu au învins echipa formată din Eric Hurmuz / Darius Rațiu, de la Asociaţia Altius Tennis Club, cu scorul de 3-6; 6-0, cu maxi tie-break de 10-4, adjudecându-şi titlul de campioni la dublu.
Pentru David Arcip acest turneu a fost unul de pregătire pentru turneul internațional Tennis Europe de la Arad, din perioada 30 mai – 6 iunie. Această dublă victorie vine ca o încununare a succesului lui David şi a clubului la care se pregătește. Meciurile s-au desfăşurat într-o atmosferă de susţinere, mai ales că Braşovul reprezintă „orașul de suflet” şi a devenit „a doua casă” pentru David Arcip, pentru că acolo se pregăteşte de câţiva ani şi de acolo porneşte de fiecare dată spre marile competiții europene la care participă. Mulţi dintre cei prezenţi pe parcursul celor 5 zile de turneu, atât părinţi, cât şi copii, au urmărit şi apreciat jocul lui David. Rezultatul a fost apreciat, de asemenea, de antrenorul lui David, Ferry Lechner, care s-a declarat mulţumit de prestaţia sportivului său.
După Campionatele Naţionale din iunie, fălticeneanul David Arcip, născut pe 30 aprilie 2010, va debuta la categoria superioară U14.
În spatele acestor realizări, se afla antrenorul Ferry Lechner, sponsorii: WILSON România, Asociaţia Rotary Club Fălticeni, Trutzi, Saniral, Nico-Paul, Trust24LAMA, TDP Metal, Sidem, Mind Games şi familia micului sportiv.