Câştigul salarial mediu net s-a ridicat în luna aprilie la 3.967 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 30 lei (+0,8%) şi cu 11,4% faţă de aprilie 2021, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Dă clic pentru a accesa cs04r22.pdf
”În luna aprilie 2022, câştigul salarial mediu brut a fost 6443 lei, cu 42 lei (+0,7%) mai mare decât în luna martie 2022. Câştigul salarial mediu net a fost 3967 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 30 lei (+0,8%). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (9.746 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.120 lei)”,se arată în comunicatul de prtesă al INS.
Comparativ cu luna aprilie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 11,4%.. Indicele câştigului salarial real a fost 97,9% ȋn luna aprilie 2022 faţă de luna aprilie 2021.
În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în administraţia publică (+0,7%), respectiv ȋn sănătate şi asistenţă socială (+0,1%). Ȋn învăţământ, câştigul salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna precedentă (-1,7%), ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare.
Gaze – 86,71%
Cartofi – 50,93%
Ulei comestibil – 44,14%
Energie electrică, gaze şi încălzire centrală – 41,05%
Ulei, slănină, grăsimi – 40,64%
Combustibili – 38,48%
Mălai – 31,55%
Produse de morărit – 30,73%
Făină – 30,13%
Energie termică – 22,98%
Pâine – 22,51%
Pâine, produse de franzelărie şi specialităţi – 21,37%
Produse de morărit şi panificaţie – 21,13%
Aerian – 20,28%
Legume şi conserve de legume – 19,87%
Produse de franzelărie – 19,46%
Apă, canal, salubritate – 18,67%
Energie electrică – 18,46%
Brânză de oaie (telemea) – 17,65%
Margarină – 17,35%
Zahăr – 16,73%
Ouă – 16,62%
Servicii poştale – 16,54%
Peşte proaspăt – 16,27%
Unt – 15,94%
Carne de pasăre – 13,83%
Lapte şi produse lactate – 13,10%
Cafea – 12,79%
Lapte de vacă – 12,38%
Carne de bovine – 11,39%
Rutier – 10,93%
Restaurante, cafenele, cantine – 9,94%
Zahăr, produse zaharoase şi miere de albine – 9,69%
Auto – abonamente – 9,33%
Transport interurban (alte feluri de transport) – 9,21%
Confecţionat şi reparat îmbrăcăminte şi încălţăminte – 8,68%
Fasole boabe şi alte leguminoase – 8,23%
Vin – 8,13%
Îngrijire medicală – 8,03%
Cărţi, ziare, reviste – 7,51%
Igienă şi cosmetică – 7,43%
Tutun, ţigări – 6,95%
Băuturi alcoolice – 6,93%
Bere – 6,84%