Elevii şi preşcolarii au intrat în vacanţa de vară

Elevii şi preşcolarii au intrat în vacanţa de vară după finalizarea cursurilor de vineri. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, pentru clasele terminale din învăţământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral şi frecvenţă redusă), anul şcolar 2021 – 2022 s-a încheiat pe 27 mai.

Absolvenţii de gimnaziu au încheiat anul şcolar pe 3 iunie. Cursurile anului şcolar 2022 – 2023 vor începe în data de 5 septembrie.

Comparativ cu structura anului școlar anterior, toți elevii vor avea vacanță în perioada 22-30 octombrie 2022.

În structura anului 2022 – 2023 nu mai este menționat termenul de “semestru”. Acesta a fost înlocuit cu expresia “modul de învățare”. Potrivit structurii, anul școlar este împărțit în 5 module și 5 vacanțe iar tezele semestriale ar putea fi înclocuite cu două evaluări standardizate, la începutul și la finalul anului școlar.

“Având în vedere relevanța tezelor semestriale, intenționăm să revizium regulamentul de organizare și funcționare din învățământul preuniversitar în sensul renunțării la obligativitatea acestor teze semestriale. Sunt convins că fiecare profesor știe bine când să-și planifice aceste evaluări pe parcurs. De asemenea, am luat act și de solicitarea elevilor pe care o susțin a unei evaluări standardizate la final de an școlări și o evaluare la început de an. Este un model pedagogic pe care îl vom avea în atenție”, a anunțat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.

Structura anului școlar 2022-2023

• Modulul 1: 5 septembrie 2022 – 21 octombrie 2022 – Cursuri

• 22 octombrie 2022 – 30 octombrie 2002 – Vacanță (o săptămână pentru toți elevii)

• Modulul 2: 31 octombrie 2022 – 22 decembrie 2022 – Cursuri

• 23 decembrie 2022 – 8 ianuarie 2023 – Vacanță

• Modulul 3: 9 ianuarie 2023 – 3, 10 sau 17 februarie 2023 – Cursuri (data va fi stabilită de inspectoratele școlare

• 6 -23 februarie 2023 – Vacanță o săptămână la decizia inspectoratelor școlare

• Modulul 4: 13, 20, 27 februarie 2023 – 6 aprilie 2023 – Cursuri

• 7 aprilie 2023 – 18 aprilie 2023 – Vacanță

• Modulul 5: 19 aprilie 2023 – 16 iunie 2023 – Cursuri

• 17 iunie 2023 – 3 septembrie 2023 – Vacanță

Structura anului școalar 2022 – 2023 pentru elevii claselor a XII-a

Pentru elevii claselor a XII-a, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 2 iunie 2023.

Structura anului școalar 2022 – 2023 pentru elevii claselor a VIII-a

Pentru elevii claselor a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni și se încheie la data de 9 iunie 2023.

Structura anului școalar 2022 – 2023 pentru elevii de liceu care urmează un profil specific

Pentru elevii de liceu care urmează un profil tehnologic și pentru cei din învățământul postliceal, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 23 iunie 2023.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.