Cod portocaliu și Cod Galben de ploi abundente

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu și Cod Galbende ploi abundente pentru mai multe județe, printre care și Suceavavalabile până sâmbătă la ora 09:00.

Potrivit meteorologilor, în Oltenia, Transilvania, local în Maramureș, Muntenia și Dobrogea vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40…60 l/mp și izolat în Oltenia peste 70…80 l/mp. În sud-est, aversele vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii.

VERTIZARE METEOROLOGICĂ

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 02 septembrie, ora 12:00 – 03 septembrie, ora 10:00
Fenomene vizate: ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică temporar accentuată
Zone afectate: conform textului și hărții

      În intervalul menționat, în vestul, estul și sud-estul țării vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 25…40 l/mp. Local în sud-estul Munteniei și în Dobrogea, mai ales seara şi noaptea, aversele vor fi însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului.

Notă: Începând din dimineața zilei de sâmbătă (3 septembrie), aversele se vor restrânge spre sud-estul și estul țării.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 02 septembrie ora 12:00 – 03 septembrie, ora 10:00
Fenomene vizate: ploi abundente, instabilitate atmosferică accentuată
Zone afectate: conform textului și hărții

      În Oltenia, Transilvania, local în Maramureș, Muntenia și Dobrogea vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40…60 l/mp și izolat în Oltenia peste 70…80 l/mp. În sud-est, aversele vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii.

COD ROȘU

Interval de valabilitate: 02 septembrie, ora 15:00 – 03 septembrie, ora 03:00
Fenomene vizate: ploi abundente
Zone afectate: conform textului și hărții

      Local în județul Vâlcea, în zona montană și submontană a județelor Gorj și Argeș se vor acumula cantități de apă de 70…90 l/mp și izolat peste 100 l/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.