Ținând cont de solicitările de a prelungi perioada de înscrieri la Pilonul II – Start-Up Nation Diaspora, venite din partea mediului de afaceri, și pentru a veni în sprijinul unui număr cât mai mare de întreprinderi înființate de cetățenii români din Diaspora, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a decis prelungirea perioadei de înscrieri în cadrul Pilonului II al schemei până la data de 03.10.2022, ora 20.00. Românii din diaspora care doresc să revină în țară și să investească într-o afacere pot obține finanțare de până la 200.000 lei prin intermediul programului Start-Up Nation, aflat la cea de-a treia ediție
Schema de ajutor Start-Up Nation 2022 a fost lansată la data de 19.07.2022, iar termenul limită de depunere a proiectelor era 01.09.2022.
Având în vedere faptul că bugetul alocat Pilonului I a fost epuizat, aplicația de înscriere s-a închis 1 septembrie a.c., la ora 20.00 conform procedurii de implementare inițiale.
- În cadrul Pilonului I Start-Up Nation Diaspora România s-au înscris peste 12.700 de solicitanți;
- În cadrul Pilonului II – Start-Up Nation Diaspora – s-au înscris peste 600 de solicitanți.
Documentele care atestă calitatea de rezident în cel puțin ultimele 12 luni până la înscriere sunt prevăzute în Ordinul nr. 500/2016 privind documentele care atestă reşedinţa în străinătate publicat în Monitorul Oficial al României nr. 223 / 25 martie 2016.