Românii afectaţi de suspendarea zborurilor Blue Air aduşi acasă de Tarom

+????? ??? ??? este numărul de telefon la care românii din afara granițelor afectați de suspendarea zborurilor companiei Blue Air pot solicita sprijin autorităților române.

Guvernul a discutat în ședința de urgență, marți seară, despre situația de la Blue Air, în condițiile în care mii de români sunt afectați de suspendarea zborurilor companiei aeriane.

Premierul Nicolae Ciucă, dar și miniștrii de resort caută soluții în acest sens, astfel încât situația să poată gestionată. Șeful Executivului susține că românii care urmau să se întoarcă în țară nu pot aștepta, drept urmare trebuie luate decizii rapide.  Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat celula de criză la nivelul Guvernului, pentru a urgenta rezolvarea situației cetățenilor români afectați de suspendarea zborurilor companiei Blue Air.

Ministrul Mediului a cerut Blue Air să reia zborurile programate: „Cer Blue Air să reia imediat, să își onoreze obligațiile față de călători, să-și onoreze obligațiile față de bugetul de stat, să se adreseze imediat AFM pentru a solicita o reeșalonare a acestei datorii și de a rezolva pe cale legală acest diferend”, a spus ministrul Tanczos Barna.

Menționăm faptul că Blue Air a anunțat marți că din cauza unei situații „neprevăzute”, care a dus la poprirea tuturor conturilor de către Ministerul Mediului, compania nu mai poate achita costurile curente necesare pentru operarea zborurilor zilnice.

În acest sens, compania Blue Air a transmis că a fost obligată să își anuleze toate zborurile programate pentru plecare de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie 2022.

Premierul a dispus ca prioritară să fie aducerea în țară a cetățenilor aflați pe aeroporturi din afara granițelor. Românii își pot anunța prezența și pot solicita sprijin la secțiile consulare de la ambasadele României în străinătate și la numărul de telefon +????? ??? ???, activat în această seară.
După centralizarea datelor, aeronavele Tarom vor fi pregătite să efectueze zborurile necesare aducerii în țară a românilor aflați peste graniță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.