Camera Deputaților a decis că Poliția Rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe trotuar. Decizia a fost luată miercuri, 19 octombrie, cu 232 de voturi „pentru”, trei „împotrivă” şi 29 de abţineri, după ce Senatul a respins proiectul de lege pe 29 mai 2019. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.
Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.
Proiectul de lege modifică art. 64 alin. 1 din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în sensul instituirii posibilităţii ca Poliţia Rutieră să dispună ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar fără condiţia staţionării neregulamentare pe partea carosabilă.
„Acest proiect, iniţiat în 2019 pentru a corecta o inadvertenţă din Codul rutier, a fost cerut de primari de toate culorile politice, care s-au confruntat şi se confruntă cu un fenomen extrem de nociv: blocarea utilizării trotuarelor. Sunt oameni în vârstă, persoane cu dizabilităţi, mame şi copii mici nevoiţi să meargă pe carosabil pentru că trotuarele sunt ocupate ilegal de maşini. Au fost inclusiv cazuri grave când pompierii nu au putut ajunge să stingă un incendiu din cauza acestor autovehicule parcate ilegal. Iar Poliţia rutieră nu a putut înlătura aceste maşini în interpretarea legii de până acum. Trebuie să înţelegem că oraşele sunt pentru toţi, şi pentru pietoni, pentru vârstnici, pentru mame, pentru persoanele cu dizabilităţi, categorii care nu trebuie să fie ostracizate şi împiedicate să poată folosi străzile din oraşele în care trăiesc”, a declarat Cătălin Drulă, iniţiatorul proiectului.