În cadrul unei ceremonii emoționantă care a avut loc sâmbătă, 25 noiembrie, la Biserica „Sfinții Mucenici Mercurie și Ecaterina” din satul Rădășeni, învățătorul Gheorghe Popa a primit titlul de Cetățean de Onoare al comunei Rădășeni. Cea mai înaltă distincție locală a fost acordată ca o recunoaștere a contribuției învățătorului Gheorghe Popa la înființarea și dezvoltarea unui număr de patru mici muzee de etnografie în zona Fălticeni, cu obiectele pe care le-a salvat din gospodăriile țărănești.
Înainte de a înmâna titlul de Cetățean de Onoare al comunei Rădășeni, primarul Neculai Perju a vorbit despre sacrificiile și eforturile deosebite ale învățătorului Gheorghe Popa în promovarea cântecelor populare, dansurilor, obiceiurilor și a tradițiilor locale, micul spațiu etnografic fiind un adevărat dar pentru comunitate
„Este o zi deosebită astăzi la Rădășeni pentru că este al 412 -lea an în care comunitatea noastră sărbătorește hramul bisericuței noastre din lemn. După o frumoasă Sfântă Liturghie, noi, comunitatea locală am dorit să încununăm acest eveniment cu acordarea titlului de Cetățean de Onoare unei personalități, care, cu toate că nu este născută și crescută în comuna Rădășeni, dar așa cum spune părintele Constantin Rotaru, <este altoită la Rădășeni>, o considerăm cetățean de-al nostru. Este vorba de domnul învățător Gheorghe Popa. Domnul învățător s-a născut în 1948 la Mihăiești, a trăit în comuna vecină Horodniceni, și cea mai mare parte a activității sale didactice a petrecut-o în municipiul Fălticeni. Munca la catedră a fost împletită cu cea artistică, pentru că prin mâna lui au trecut zeci de generații de copii pe care i-a învățat dansuri populare, folclor, i-a învățat ce înseamnă lucrul de preț, etnografie în primul rând, respectul față de costumul popular, respectul față de obiceiuri, de tradiții. Acest lucru ne mândrește pe noi”, a spus Neculai Perju, primarul comunei Rădășeni.
Învățătorul Gheorghe Popa, „un cavaler al frumosului artistic și estetic, un principe al portului și folclorului românesc”
Învățătorul Gheorghe Popa s-a legat sufletește de satul Rădășeni și de Biserica „Sfinții Mucenici Mercurie și Ecaterina”. Ultima colecție deschisă publicului cu obiectele achiziționate de învățătorul Gheorghe Popa a fost inaugurată la etajul noii case de prăznuire de la Biserica „Sfinții Mucenici Mercurie și Ecaterina”. Este un spațiu etnografic prin care s-a adus în atenția vizitatorilor o mică parte din trecutul cultural și tradițional al comunei Rădășeni fiind expuse obiecte vechi din gospodăria țărănească, costume populare, unelte, lăzi de zestre.
„Nu este singurul loc pe care l-a amenajat în scop etnografic. Este și casa de vacanță pe care o are la Rădășeni din care a făcut un colț de rai cu care ne mândrim și care ne aduce aminte de tradițiile și obiceiurile populare din comuna Rădășeni. Pe lângă aceste două mici muzee etnografice, are expuse obiecte la Clubul Copiilor și la Școala <Alexandru Ioan Cuza> din Fălticeni unde a fost învățătorul multor generații de copii. Pentru activitatea domniei sale a primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Fălticeni, a comunei Horodniceni, și astăzi al Comunei Rădășeni, în urma unei hotărâri a Consiliului Local al comunei Rădășeni din 20 noiembrie 2023”, a menționat primarul Neculai Perju.
Diploma de Cetățean de Onoare înmânată de primarul Neculai Perju, ca recunoașterea meritelor, sacrificiilor și dedicării arătate de învățătorul Gheorghe Popa a fost însoțită și de o plachetă de bronz pe care au fost gravate cuvintele prețioase: „un slujitor autentic, un cavaler al frumosului artistic și estetic, un principe al portului și folclorului românesc, un senior la purtării și demnității impecabile”.
După momentul înmânării titlului, cei prezenți i-au cântat distinsului învățător tradiționalul „La mulți ani”.
Pe unde trece, învățătorul Gheorghe Popa a lăsat fapte, nu vorbe
Gheorghe Popa, cunoscut pentru devotamentul său față de elevi și pentru modul de ai face să cunoască tradițiile și dansurile populare, a fost surprins și emoționat de această distincție.
„Mulțumesc Consiliului Local al comunei Rădășeni și domnului primar Neculai Perju care a decis să î-mi acorde titlu de Cetățean de Onoare în această zi de hram a Bisericii <Sfinții Mucenici Mercurie și Ecaterina>. Mulțumesc din suflet și rădășenenilor pentru această înaltă distincție. Este ceva deosebit pentru mine, pentru sufletul meu. Am colaborat foarte bine de-a lungul anilor cu primăria, cu biserica, cu școala și căminul cultural. Dorința mea a fost să las pe unde trec fapte, nu vorbe. Și am lăsat fapte frumoase la Horodniceni, în Fălticeni și aici la Rădășeni. Cu ajutorul lui Dumnezeu, dacă voi mai putea, voi continua, pentru că vorbele sunt vorbe, dispar, dar faptele se văd și rămân”, a spus învățătorul Gheorghe Popa.
Distinsul învățător care s-a dedicat peste patru decenii educației și a influențat pozitiv viața a sute de elevi, formând nu doar minți luminate, ci și caractere puternice, a explicat și de unde i-a venit ideea de a înființa aceste colecții etnografice.
„Am fost în străinătate cu copii în anul 2003 să susținem mai multe spectacole. Am căutat să văd un muzeu etnografic, nimic nu aveau. M-au rugat câțiva oameni să mă duc într-o biserică să le cânt o doină din caval. Le-am spus că cel mai bine ar fi ca momentul artistic să se desfășoare într-un muzeu etnografic și mi-au spus că nu au. Și atunci mi-am propus ca atunci când ajung acasă să caut obiecte în casele țărănești pentru că așa se va întâmpla și la noi. Și deja s-a întâmplat. Stativele, piua și multe alte obiecte de lemn s-au pus pe foc, obiecte arhaice care reprezintă tradițiile neamului nostru nu mai sunt. M-am dus prin sate și am căutat, am adunat și așa am reușit să fac patru spații etnografice care prezintă tradițiile neamului nostru. Unde nu există tradiții înseamnă că suntem niște venetici. Doar tradițiile ne pot menține asupra locului”, a spus Gheorghe Popa.
42 de ani, instructor coregraf
Învățătorul Gheorghe Popa și-a dedicat peste 40 de ani din viață carierei didactice, dar mai ales promovării folclorului moldovenesc, din postura de dansator și instructor coregraf al mai multor formații de dansuri populare din Fălticeni. După ce s-a pensionat a avut grijă să formeze și să promoveze tinerele talente și a continuat să organizeze Festivalului Folcloric National „Șezătoarea Copiilor”. Are o carieră de 30 de ani ca dansator și de 42 de ani ca instructor coregraf (din care 35 de ani de activitate în Fălticeni). A ajuns în Fălticeni în anul 1976, ca învățător la Școala Nr. 1 „Alexandru Ioan Cuza”, în paralel instruind zeci de generații de copii în cadrul cercurilor de dans popular ale Clubului Pionierilor și ulterior Clubul Copiilor.
În perioada 1976 – 1989 a instruit o formație de jocuri populare femeiești, o formație de dansuri populare mixte și o formație de cavale, cu care a obținut numeroase premii la nivel național. De activitatea lui Popa Gheorghe se leagă apariția lunară, timp de peste 10 ani, a revistei „Dumbrava Minunată”. Gheorghe Popa a împlinit 75 de ani la începutul lunii octombrie.