Sărbătoarea Zilei Copilului în Fălticeni

Ziua Internațională a Copilului, sărbătorită  la Fălticeni prin activități creative, jocuri și sport

1 iunie a adus în Fălticeni o atmosferă magică, plină de veselie și activități diverse, organizate de Primăria și Consiliul Local pentru a celebra Ziua Internațională a Copilului. Parcul Prefecturii a devenit locul central al distracției, găzduind o mulțime de evenimente pregătite special pentru cei mici.

Deși activitățile erau programate să înceapă la ora 10:00, entuziasmul copiilor i-a adus în parc încă de la primele ore ale dimineții, însoțiți de părinți și bunici. Vremea favorabilă a permis desfășurarea tuturor activităților planificate, iar parcul s-a transformat într-un univers de poveste începând cu ora 10:30.

Mascotele reprezentând personaje îndrăgite din basme și povești au fost aduse cu un trenuleț special, întâmpinându-i pe cei mici la intrarea în parc. La intrarea în parc, voluntari i-au întâmpinat pe cei mici cu cretă colorată pentru a desene pe pavele de pe aleile parcului. Spiderman a fost asaltat în special de băieții care iubesc acest personaj, Fetițele au fost atrase de prințese, iar Donald, Mickey Mouse, Olaf și alte personaje au întregit atmosfera de sărbătoare, fiind cele mai solicitate pentru fotografii cu cei mici.

Atmosfera de bucurie s-a transpus prin ateliere de creație, confecționat jucării din baloane, mici ateliere de pictură  pe carton în care cei mici au realizat desene alături de părinți, dar și prin dans și muzică pe spațiile verzi ale parcului, copiii fiind invitați să facă mișcare pe ritmurile unor melodii celebre.

Picturi pe față și amintiri colorate

Parcul a răsunat de râsetele copiilor implicați în diverse activități creative. Atelierele de confecționat jucării din baloane, pictura pe carton și desenele pe asfalt au fost doar câteva dintre atracțiile zilei. Copiii au dansat și s-au distrat pe ritmuri de melodii celebre, iar jocurile copilăriei, redescoperite cu această ocazie, au adus zâmbete pe fețele tuturor participanților, amintindu-le părinților și bunicilor de propria lor copilărie.

Unul dintre cele mai populare ateliere a fost cel de pictură pe față. Tinerele voluntare de la „Aripi în Europa”, eleve de la liceele din Fălticeni, au avut mâinile pline de lucru, pictând fluturi, flori, steluțe și diverse animăluțe pe chipurile copiilor. Într-un alt atelier, copiii și-au vopsit palmele și le-au imprimat pe foi mari de hârtie, alături de numele lor, creând amintiri colorate și de neuitat.

Artă și lectură

În fața Muzeului de Artă „Ion Irimescu”, cinci ouă din ipsos, fiecare de aproximativ 1 metru înălțime, au fost decorate de copii în cadrul Atelierului de pictură pe ouă, coordonat de angajații muzeului. Tot aici au continuat și desenele pe pavele. Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” a organizat ateliere de lectură, unde bibliotecarii au citit povești, poezii și ghicitori, pentru cei mici prezentând totodată o expoziție de carte pentru copii pentru școlarii din clasele primare și pentru părinți.

Primarul Cătălin Coman a felicitat copiii de ziua lor, oferindu-le diplome de participare și pachete cu dulciuri, apreciind astfel efortul și entuziasmul lor în activitățile desfășurate.

Spectacole și competiții sportive

După-amiaza, distracția s-a mutat la Amfiteatrul din Parcul „Nada Florilor”, pe malul iazului Șomuz. Aici, copiii au participat la spectacole de dans și cântec, organizate de Clubul Copiilor Fălticeni, Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”, școlile și liceele din municipiu și Smart Life. Efortul lor a fost răsplătit cu dulciuri oferite de administrația locală. Ziua s-a încheiat cu o discotecă în aer liber, unde cântecele copilăriei au răsunat până târziu.

 

Pe lângă activitățile cultural-artistice, au fost organizate și competiții sportive, precum Cupa 1 Iunie la tenis de câmp, turneu rezervat copiilor pasionați de acest sport, desfășurat pe terenul cu zgură de la Baza de Agrement „Nada Florilor” și în Sala de sport „Gabriel Udișteanu”,   și Turneul de fotbal Cupa 1 Iunie, desfășurat pe Stadionul „Constantin Jamaischi”, la care au participat echipe de fotbal de la școlile și liceele din municipiu.

Ziua Internațională a Copilului la Fălticeni a fost un adevărat succes, aducând bucurie și culoare în viețile celor mici și oferindu-le o zi de neuitat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.