Recomandări făcute de ISU Suceava pentru caniculă

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică COD galben vizând val de căldură, caniculă, disconfort termic accentuat pentru județul Suceava. Avertizarea este valabilă în intervalul 19-20 iunie 2024.

Vremea va fi caniculară, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această perioadă, iar disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 32 și 35 de grade.

Noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

În aceste condiții, ISU Suceava a făcut următoarele recomandări:

Stați la umbră și evitați expunerea prelungită la soare;

Consumați suficientă apă pentru a vă hidrata corespunzător. Evitați consumul băuturilor alcoolice!

Purtați pălării de soare, haine lejere de culori deschise;

Consumați fructe și legume proaspete;

Nu aprindeți focul în zone cu vegetație uscată sau în zonele împădurite!

Resturile de țigară pot genera incendii. NU le aruncați oriunde!

Fiți la curent cu avertizările meteorologice emise: https://www.meteoromania.ro/avertizari/

Mai multe sfaturi privind modul de comportare pe timpul perioadelor de caniculă găsiți pe platforma Fii pregătit: https://fiipregatit.ro/…/canicula-in-timpul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.