Canotori fălticeneni care au urcat pe podium la Campionatul European de Canotaj, premiaţi de Consiliul Local

Miercuri, 29 mai 2013, Consiliul Local Fălticeni a aprobat în sedinţa ordinară premierea canotorilor de la Clubul Sportiv Şcolar “Nicu Gane”, medaliaţi cu aur şi argint la Campionatul European de Canotaj, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute la Minsk, în Belarus.

Este vorba de Mihaela Vultur, campioană europeană cu echipajul României de 4 rame şi de Ciprian Tudosă, vicecampion european alături de colegii din echipajul de 8 rame plus cârmaci (8+1).

Alături de sportivi au fost premiaţi şi antrenorii care pregătesc canotorii la Fălticeni: Vasile Avrămia, Ana Avrămia şi Ion Despa.

“Îi asiguri pe sportivi şi pe antrenori că, dacă vor continua tot aşa, vom găsi resursele financiare să îi premiem şi în viitor”, a precizat primarul Cătălin Coman.

Cei doi sportivii şi antrenorii lor vor primi, fiecare, câte 2.000 de lei, conform proiectului iniţiat de primarul Cătălin Coman şi aprobat în unanimitate de Consiliul Local Fălticeni,

Conform antrenorului Vasile Avrămia, cei doi canotori vor urma în perioada următoare un lung stagiu de pregătire alături de lotul naţional în pespectiva participării la Campionatul Mondial din Lituania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.