Finalizarea cursului de inițiere în limba engleză

Cursul de inițiere în domeniul cunoașterii limbii engleze cu reprezentanți ai Trupelor de Carabinieri din Republica Moldova desfășurat pe parcursul a patru săptămâni la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi Fălticeni s-a încheiat vineri, 21 februarie.

            Zece cursanți, un ofițer și nouă subofițeri carabinieri, au parcurs competențele cuprinse în curriculum sub îndrumarea doamnei maior Liliana Rusu – instructor militar în Catedra Pregătire Socio-Umană și Limbi Străine și au susținut probe scrise și orale, atât pe parcursul modulului, cât și la finalul acestuia.

            Certificatele de competență au fost înmânate vineri, 21 februarie, în cadrul vizitei efectuate de colonel dr. Robert Iulian Vîță – adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române. Cu această ocazie a fost punctată importanța derulării acestui curs în școala noastră și încadrarea lui în seria de activități desfășurate pentru coordonarea cooperării, a schimbului de experiență și a pregătirii de specialitate în domeniul de activitate comun Inspectoratului General al Jandarmeriei Române din cadrul M.A.I. din România și Trupelor de Carabinieri din M.A.I. al Republicii Moldova.

            Carabinierii prezenți au apreciat această activitate prin care și-au însușit primele noțiuni în dobândirea competenței de comunicare în limba engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.