Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava a aprobat redistribuirea a 2 construcţii uşoare din elemente modulate şi a 2 radiatoare electrice, atribuite iniţial Colegiului Naţional Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava – spital COVID-19, respectiv suport COVID-19 faza I şi Spitalului Municipal „Sf. Doctori Cosma şi Damian” Rădăuţi – spital suport Covid-19 faza a II-a.
C.J.S.U a aprobat și distribuirea din gestiunea Instituţiei Prefectului – judeţul Suceava a unui număr de 3 construcţii uşoare din elemente modulate în inventar complet, dispuse în prezent pe amplasamentul Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică, comuna Cornu Luncii către Spitalul Municipal Fălticeni – spital suport Covid-19 faza a II-a, la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului – spital suport Covid-19 faza a II-a şi la Spitalul de Boli Cornice Siret – spital suport Covid-19 faza a II-a.
Construcţiile uşoare din elemente modulate sunt destinate organizării unor puncte de triaj observaţional/epidemiologic pentru populaţia afectată de manifestarea riscului epidemiologic SARS-CoV-2, care se va prezenta pentru acordarea asistenţei medicale de specialitate în unităţile sanitare anterior menţionate.