Autoritățile au emis un COD GALBEN de ninsoare și viscol în mai multe județe din România, inclusiv pentru județul Suceava.
Intervalul de valabilitate al avertizării este din 7 decembrie, de la ora 6:00 și până în data de 8 decembrie, ora 18:00.
Fenomenele vizate constau ninsori însemnate cantitativ și intensificări ale vântului.
Zone afectate: sudul și estul Transilvaniei, nordul și centrul Moldovei și zona de munte
În intervalul menționat, în sudul și estul Transilvaniei, nordul și centrul Moldovei precum și în zonele de munte vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare.
Se va depune strat de zăpadă pe alocuri consistent, îndeosebi în zona montană și submontană.
În zona montană înaltă, iar pe arii restrânse și în Moldova, vor fi intensificări ale vântului, cu viteze de 45-55 km/h, viscolind ninsoarea.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.