La împlinirea unui an de la trecerea la cele veşnice a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Pimen, joi,…
Lună: mai 2021
Comunele Dorna Arini, Fântâna Mare şi Panaci sunt în scenariul galben
Prefectura Suceava a anunțat, miercuri, că în județ sunt 190 de cazuri de Covid-19 în evoluție,…
Prefectul cere intensificarea verificărilor privind respectarea măsurilor din pandemie
Printr-un comunicat de presă, Prefectura Suceava a reamintit locuitorilor județului că prin Hotărârea Guvernului României nr.…
UE își deschide granițele pentru călătorii vaccinați
Ambasadorii la UE ale celor 27 de state membre au decis miercuri ca persoanele vaccinate din…
Instituţiile publice nu vor mai solicita copii după documentele emise de alte autorităţi ale statului
Marţi, a fost depus la Parlament, un proiect de lege care vizează interdicţia adresată instituţiilor publice…
ACET Fălticeni continua lucrările din proiectului de reabilitare a rețelelor de apă și întrerupe apa în cartierul 2 Graniceri
Marți, 18 mai 2021, se va întrerupe furnizarea apei potabile pe mai multe străzi din municipiul…
Începând de luni, purtarea măştii de protecţie nu va mai fi obligatorie în curtea unităţilor de învăţământ
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a an unțat, conform Edupedu.ro. că de săptămâna viitoare, în exteriorul şcolii …
14 mai, Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste
La 14 mai este marcată, pe întreg cuprinsul României, Ziua naţională de cinstire a martirilor din…
Din 15 mai, purtarea măștii nu va mai fi obligatorie în exterior
Preşedintele Klaus Iohannis a avut o şedinţă de lucru cu premierul Florin Cîţu, mai mulţi membri…
De la 1 iunie se pot organiza nunţi, botezuri și mese festive
Preşedintele României, Klaus Iohannis a anunţat, joi, după o şedinţă de lucru cu premierul Florin Cîţu,…
Finala Cupei României la fotbal, primul eveniment pilot cu public pe stadion
Vicepremierul Dan Barna a anunţat joi că finala Cupei României la fotbal de pe 22 mai…
Ateliere de creație și produse unicat, în acest weekend, la Iulius Mall Suceava
Un nou weekend plin de idei creative, veselie și multă joacă se anunță la Iulius Mall…
Spectacolul „Împăiați-vă iubiții !”, joi 13 mai, la Teatrul Birlic
Joi, 13 mai 2021, de la ora 18, la Sala „Draga Olteanu Matei”, Teatrul Birlic Fălticeni…
Vineri se dă startul înscrierilor în programul Rabla pentru electrocasnice
Vineri, 14 mai, se dă startul înscrierilor în programul Rabla pentru electrocasnice 2021, iar din a…
A început recensământul agricol
Începând de luni, 10 mai, exploataţiile agricole de la nivelul judeţului Suceava au intrat, în procesul…
Avertizare meteorologică de vreme instabilă
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi o informare meteorologică de instabilitate atmosferică. Aceasta a…
Vineri, 14 mai, Prim-ministrul Florin Cîţu vine în judeţul Suceava
Vineri, 14 mai, Premierul Florin Cîţu vine în judeţul Suceava la o întâlnire cu reprezentanţi ai…
Zilele Teatrului Matei Vișniec 2021, 15 -23 mai, program
𝐏𝐑𝐎𝐆𝐑𝐀𝐌 𝐙𝐈𝐋𝐄𝐋𝐄 𝐓𝐄𝐀𝐓𝐑𝐔𝐋𝐔𝐈 𝐌𝐀𝐓𝐄𝐈 𝐕𝐈𝐒̦𝐍𝐈𝐄𝐂 𝟐𝟎𝟐𝟏 𝐓𝐞𝐚𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐬̦𝐢 𝐂𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐒𝐚̂𝐦𝐛𝐚̆𝐭𝐚̆, 𝟏𝟓 𝐦𝐚𝐢 Ora 13:00 – 𝐃𝐞𝐬𝐜𝐡𝐢𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚…